Festivitate de avansare în grad la I.J.J. Buzău, de Ziua Jandarmeriei Române
Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău a avut loc astăzi festivitatea de înaintare în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim, a cadrelor militare care s-au remarcat prin rezultatele deosebite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În cadrul festivității, din rândul ofițerilor, un locotenent a fost avansat în gradul de căpitan, iar din rândul subofițerilor trei au fost avansați la gradul de plutonier adjutant șef, unul la gradul de plutonier adjutant, trei la gradul de plutonier major și doi la gradul de plutonier.
Vineri, 3 aprilie 2026, s-au împlinit 176 de ani de la semnarea documentului „Legiuirea pentru reforma Corpului Slujitorilor în Jandarmi” de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, act care a stat la baza înființării Jandarmeriei Române.
Ziua de 3 aprilie reprezintă un moment de tradiție, respect și recunoștință, dedicat atât înaintașilor noștri, cât și celor care duc mai departe, în prezent, această misiune. Este o ocazie de a onora contribuția tuturor generațiilor de jandarmi la siguranța cetățenilor, la menținerea și asigurarea ordinii publice, precum și de a evidenția profesionalismul, implicarea și responsabilitatea care definesc această armă.