Proiect adoptat. Ce se întâmplă cu locuințele ANL de la Râmnicu Sărat. 44 de dosare eligibile
Proiectul de hotărâre privind aprobarea listei solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, în ordinea de prioritate, și a listei de priorități a fost aprobat la sfârșitul lunii martie de Consiliul Local al municipiului Râmnicu Sărat.
Conform regulamentului, după aprobare, listele sunt afișate la primărie iar râmnicenii nemulțumiți pot formula contestație în termen de 7 zile de la afișarea acestora, termenul de soluționare a contestației fiind de 15 zile de la primire.
După finalizarea termenelor de contestații se va organiza o şedință de atribuire a locuințelor în baza listei de priorități. Comisia socială de analiză va întocmi lista de repartizare a locuințelor pe care o va înainta spre aprobare Consiliului Local Municipal în proxima ședință.
Abia după aprobare se va trece la întocmirea formularelor de repartiție de către reprezentantul Compartimentului
Spațiu Locativ iar în termen de 30 de zile de la repartiție vor fi întocmite contractele de închiriere. Conform calculelor, în funcție de termenele legale care trebuiesc respectate, menționate mai sus, solicitanții eligibili din lista de priorități ar putea semna contractele în luna mai sau la începutul lunii iunie.
Conform proiectului adoptat la sfârșitul lunii martie de consilierii locali, 44 de dosare sunt eligibile, 30 au fost respinse pe motiv că nu îndeplinesc condițiile iar 12 solicitanți au renunțat la cererile de atribuire deoarece au înțeles că nu se încadrau.
Blocul ANL a fost construit în cartierul Alecu Bagdad și are doar 30 de locuințe. Astfel, doar primii 30 de râmniceni din listă, în baza punctajelor obținute, vor primi o locuință ANL.
Detalii despre dosarele eligibile găsiți accesând link -ul de mai jos unde puteți studia proiectul adoptat și listele cu dosarele eligibile.
https://primariermsarat.ro/primarie_ramnicusarat/sites/default/files/inline-files/P6_41.pdf