Academie de fotbal la Buzău. Ciolacu a vizitat Baza sportivă care se construiește pe drumul spre Vernești

Noua bază sportivă de la ieșirea din municipiul Buzău, amplasată pe drumul spre Vernești, este un proiect dedicat copiilor și juniorilor, realizat prin Compania Națională de Investiții printr-un program al Guvernului României. Consiliul Județean Buzău va avea un rol foarte important după finalizare, prin programele sale anuale de sprijin. Marcel Ciolacu a avut recent o întâlnire cu președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
Constructorul a asigurat autoritățile că investiția va fi complet finalizată și predată în luna septembrie 2026 pentru a fi folosită de tinerii sportivi din județ.
Valoarea estimată a proiectului de construire a bazei sportive de tip 1 este de 7.079.305,04 lei (fără TVA), sumă alocată prin finanțare guvernamentală de la Compania Națională de Investiții. Dacă includem TVA-ul de 19%, valoarea totală investită direct în proiectul tehnic și execuție se ridică la aproximativ 8,4 milioane de lei (peste 1,7 milioane de euro).
Proiectul aparține în totalitate Primăriei Municipiului Buzău, terenul pe care se construiește complexul fiind proprietate a municipalității.
C.J. Buzău, rol important în finanțare și sustenabilitate
Marcel Ciolacu, însoțit de echipa din C.J. Buzău și de deputatul PSD Romeo Lungu, s-a întâlnit recent cu președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, directorul tehnic Mihai Stoichiță și directorul de dezvoltare, Felix Grigore. Au discutat despre viitorul fotbalului buzoian și despre pașii necesari pentru dezvoltarea sectorului de copii și juniori.
Proiectul vizează crearea unei infrastructuri moderne, adaptate standardelor actuale de performanță pentru sportul de masă și de juniori.
Scopul principal este formarea unei academii de fotbal destinate descoperirii și dezvoltării copiilor talentați atât din mediul urban, cât și din cel rural al județului Buzău.
Consiliul Județean Buzău va avea un rol foarte important după finalizare, prin programele sale anuale de sprijin:
- Finanțarea cluburilor de copii și juniori: Consiliul Județean organizează sesiuni regulate de alocare a fondurilor nerambursabile pentru echipele de fotbal și handbal din județ.
- Sustenabilitate: Viitoarele grupe de copii care se vor antrena pe acest teren nou vor putea accesa aceste linii de finanțare județene pentru echipamente, competiții și transport.
,,Sportul începe cu investiția în copii. Ne dorim să construim, la Buzău, o academie de fotbal care să ofere șanse copiilor din întreg județul, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Talente există, iar datoria noastră este să le oferim condiții pentru a se dezvolta. Am vizitat și baza sportivă de la ieșirea din municipiul Buzău, realizată printr-un program al Guvernului României, alături de Compania Națională de Investiții. Constructorul ne-a asigurat că, în luna septembrie, investiția va fi finalizată și predată pentru a fi folosită de copiii și juniorii din județ.Cred că performanța începe cu infrastructura și cu investiția în cei mici. Dacă vrem ca Buzăul să aibă, pe termen lung, o echipă puternică la nivel național, trebuie să construim mai întâi o bază solidă pentru generațiile care vin din urmă. Asta ne propunem și în această direcție vom continua să investim.,, a declarat Marcel Ciolacu, președintele C.J. Buzău.

