Acțiune cu efective mărite. Dosar penal pe numele unui minor de 13 ani din Râmnicu Sărat

0
Screenshot_20250920_173335_Gallery
Dacă ți-a plăcut, distribuie!

La acest sfârșit de săptămână, în ziua de 31 iulie a.c., respectiv în noaptea de 1 spre 2 august a.c., polițiștii din cadrul celor două poliții municipale, Buzău și Râmnicu Sărat, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, al polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, jandarmilor și polițiștilor locali, au organizat şi executat acțiuni proactive pe zona de competență.

Acțiunile au avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor comise cu violenţă, a actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice în zona localurilor şi unităţilor de alimentaţie publică, prevenirea şi combaterea abaterilor la regimul circulaţiei rutiere şi scoaterea din trafic a conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, în cadrul activităţilor fiind efectuate verificări şi cu privire la modul de asigurare cu pază a mai multor obiective de pe raza celor două municipii.

În cadrul acţiunilor au fost constituite dispozitive de scotocire şi control care au acţionat inclusiv în zona unităţilor de alimentaţie publică pentru prevenirea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice ce s-ar putea produce pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Totodată, s-a acţionat pentru siguranţa traficului rutier, fiind oprite pentru control  aproximativ 400 de autovehicule, ai căror conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare. În urma abaterilor constatate la regimul circulației pe drumurile publice, au fost reținute 5 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au controlat 35 de societăți comerciale și au legitimat peste 670 de persoane, acestea fiind verificate în bazele de date, iar 12 persoane au fost conduse la sediu, pentru a fi amprentate și fotografiate.

 

 

 

Amenzi de 79.300 de lei

 

 

Au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale, dintre care 20 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 146 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 la O.G.28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal şi restul la alte acte normative. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 79.300 de lei.

De asemenea, pe perioada acțiunii derulate în ziua de 31 iulie a.c., în municipiul Râmnicu Sărat, în jurul orei 20.30, polițiștii au depistat un minor de 13 ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea de domiciliu.

Din verificări a reieșit că acesta ar fi luat cheile mașinii, fără încuviințarea bunicii și ar fi plecat cu autoturismul.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și furt în scop de folosință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!