Râmnicu Sărat, gazda unui nou schimb internațional de tineri prin programul Erasmus+

0
IMG-20260803-WA0027
Dacă ți-a plăcut, distribuie!

În perioada 30 iulie – 8 august, municipiul Râmnicu Sărat este gazda schimbului european de tineret LEVEL UP – MISSION POSSIBLE, organizat de Asociația de Tineret ONIX. Proiectul reprezintă cea de-a 9-a activitate implementată în cadrul acreditării Erasmus+ 2023–2027, consolidând rolul organizației ca unul dintre cei mai activi promotori ai educației non-formale și ai mobilităților europene dedicate tinerilor.

 

Timp de zece zile, 35 de tineri și lideri de grup din România (Râmnicu Sărat), Grecia (Nea Epivates), Turcia (Kayseri), Republica Moldova (Edineț), Armenia (Oshakan), Macedonia de Nord (Strumica) și Cipru (Nicosia) vor participa la activități interactive și ateliere dedicate unor teme de mare actualitate pentru tinerii din Europa.

 

Proiectul urmărește creșterea incluziunii sociale a tinerilor, stimularea participării active în comunitățile locale, promovarea sănătății mintale și a stării de bine prin metode de educație non-formală, încurajarea stabilirii unor obiective educaționale, profesionale și personale, dezvoltarea dialogului intercultural și a schimbului de bune practici și formarea competențelor viitorilor lucrători de tineret în domeniul sustenabilității și dezvoltării durabile.

 

Asociația de Tineret ONIX se află la cea de-a 9-a activitate din cadrul acreditării Erasmus+ și se numără printre cele 50 de organizații din România acreditate de ANPCDEFP pentru activitatea desfășurată în domeniul tineretului.

 

Rezultatele din 2026 demonstrează impactul programelor implementate: peste 100 de tineri din Râmnicu Sărat au participat la mai mult de 15 proiecte internaționale; alți 100 de tineri din 15 state europene au fost găzduiți în municipiu, contribuind la consolidarea dialogului intercultural și a valorilor europene.

 

Sub motto-ul „Un tânăr implicat este un tânăr bogat”, ONIX oferă tinerilor oportunități de învățare prin educație non-formală, încurajează implicarea civică și îi conectează la prioritățile și valorile europene.

 

 

 

În perioada 2023–2027, acreditarea Erasmus+ este construită pe trei direcții strategice:

 

– ONIX NORMING – dezvoltarea unei rețele europene de parteneri și elaborarea de politici și instrumente pentru lucrul cu tinerii.

– ONIX FORMING – organizarea de cursuri internaționale de formare pe teme precum incluziunea, participarea, digitalizarea, wellbeing-ul, sustenabilitatea și dezvoltarea competențelor transversale.

– ONIX PERFORMING – implementarea schimburilor internaționale de tineret, care dezvoltă competențe interculturale, spiritul de inițiativă, cooperarea europeană și creativitatea prin metode de educație non-formală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!