Impact violent cu un cap de pod pe DN 2D. Un minor a fost rănit în localitatea Valea Sării

0
Screenshot_20260627_122928_Chrome
Dacă ți-a plăcut, distribuie!

 

Un accident rutier soldat cu rănirea unui minor a avut loc în această dimineață pe DN 2D, pe raza localității Valea Sării. Un șofer în vârstă de 50 de ani a pierdut controlul volanului și a izbit violent un cap de pod, un pasager de 12 ani având nevoie de îngrijiri medicale de specialitate în urma impactului.

 

 

La data de 6 august a.c., în jurul orei 07:06, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 2D, în localitatea Valea Sării.

Din verificările preliminare, s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2D, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui minor, în vârstă de 12 ani, pasager în autoturism, acesta necesitând îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!