Turiști blocați în noroi, salvați de jandarmii buzoieni

0
Distribuie

Un apel prin S.N.U.A.U. 112 anunța ieri, în jurul orei 12:00, faptul că o familie a rămas cu mașina blocată în noroi pe drumul spre cunoscutul obiectiv turistic al Buzăului, Trovanții.

În scurt timp, jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău au ajuns la locul indicat, reușind să scoată autoturismul din noroi, sfătuindu-i pe turiști să abordeze un traseu mai practicabil.

Nu este singura situație de acest fel din ultimele zile. Duminică noapte, jandarmi și polițiști au intervenit pentru extragerea unui autoturism blocat în noroi într-o pădure din Cozieni.

,,Pentru a evita astfel de situații, vă recomandăm să verificați prognoza meteo înainte să plecați la drum, să vă asigurați că purtați echipament corespunzător și, dacă aveți posibilitatea, să aflați informații despre starea traseului pe care îl veți parcurge, mai ales dacă alegeți mașina ca mijloc de deplasare!,, transmit reprezentanții I.J.J. Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!