Arme de tir sportiv cu aer comprimat deținute ilegal, confiscate de polițiștii din Prahova
33 DE PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎN PRAHOVA, LA PERSOANE CERCETATE PENTRU NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR
Aproximativ 130 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Polițiile municipale Ploiești și Câmpina, Polițiile orășenești Vălenii de Munte, Comarnic, Băicoi, Urlați, Mizil, Plopeni, Slănic, la data de 14 mai a.c., au pus în executare 33 de mandate de percheziție domiciliară, în baza unui plan de acțiune național, în municipiul Ploiești, în localitățile Băicoi, Berceni, Păulești, Poienarii Burchii, Sângeru, Tomșani, Jugureni, Ciorani, Drajna, Vărbilău, Valea Doftanei, Comarnic, Cocorăștii Colț, Filipești de Pădure și Predeal-Sărari, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În fapt, persoanele bănuite, în perioada 2023 – prezent, ar fi deținut fără a fi autorizate, arme neletale, de tir cu aer comprimat, supuse autorizării.
La sediul unității de poliție au fost conduse 30 de persoane, în vederea audierii.
În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, au fost descoperite și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă, printre care și 17 arme neletale de tir sportiv cu aer comprimat, respectiv 14 lungi și 3 scurte, toate deținute ilegal.