Accident feroviar în Dâmbovița. ATV lovit de tren
În jurul orei 20:44, pompierii din Pucioasa, județul Dâmbovița, au fost solicitați să intervină în localitatea Priboiu, unde un tren de călători a lovit un ATV.
Detașamentul de Pompieri Pucioasa a acționat cu o autospecială de stingere, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a intervenit cu un echipaj.
La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat că persoanele aflate pe ATV au părăsit vehiculul înainte de impact, nefiind înregistrate victime.
În tren se aflau doi călători, care nu au necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor în zona producerii evenimentului.