Hoți de motorină prinși în trafic. Au încercat să fugă dar au fost imobilizați, încătușați și duși în arest

0
IMG-20260309-WA0003
0Shares

La data de 7 martie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, doi tineri, de 19 și 23 de ani, au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

 

Tinerii circulau cu un autoturism pe raza comunei Vișina, când au fost trași pe dreapta de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești și ai Secției 10 Poliție Rurală Petrești, pentru control. Tânărul de 19 ani se afla la volan iar cel de 23 de ani era pasager. Ambii au încercat să fugă, însă au fost imobilizați și încătușați de polițiști.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că autoturismul ar avea montate plăcuțe false cu numere de înmatriculare.

Totodată, în urma controlului efectuat în habitaclu, polițiștii au identificat 265 de litri de motorină sustrași în aceeași noapte, din rezervorul unui camion, precum și o pompă electrică de transfer.

Mai mult, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 12 februarie a.c., cei doi ar mai fi sustras 200 de litri de motorină, din rezervoarele a două utilaje.

În cauză, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoanele mobile ale tinerilor, cât și autoturismul în cauză.

Pe parcursul zilei de 8 martie a.c., cei în cauză au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Găești, față de aceștia fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Tinerii sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!