Incendiu la o locuință din satul Cărpiniștea, județul Buzău
Pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău au fost solicitați astăzi, în jurul orei 14:54, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Cărpiniștea, comuna Beceni.
La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD.
În urma recunoașterii efectuată de echipajele operative, incendiul se manifestă la nivelul acoperișului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Din informațiile disponibile până în acest moment, nu au fost înregistrate victime.
Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru înlăturarea oricărui pericol de propagare a flăcărilor.