Accident rutier pe Drumul Național 1, în localitatea Azuga

0
Distribuie

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați la data de 5 mai a.c., în jurul orei 12.30, cu privire la faptul că în localitatea Azuga, pe Drumul Național 1, s-ar fi produs un accident rutier.

 

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 56 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 1, pe sensul de deplasare Ploiești către Brașov, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus tot de un bărbat de 58 de ani.

 

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 58 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

 

Conducătorul auto de 56 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cel de-al doilea conducător auto nu a putut fi testat.

 

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!