Două femei de 34 și 17 ani din Pârscov, reținute pentru tâlhărie

0
femei arestate
0Shares

În seara de 6 ianuarie a.c., polițiștii de la Poliția municipiului Buzău au fost sesizați de către o tânără despre faptul că, în urmă cu puțin timp, două persoane ar fi agresat-o cu scopul de a-i sustrage bani și bunuri.

Apelanta, o tânără de 18 ani, a precizat că, în zilele precedente, fusese apelată telefonic de către persoane cu voce feminină, care îi solicitau bani.

Poliţiştii au demarat imediat cercetările şi, în baza datelor puse la dispoziție de către persoana vătămată și a activităților investigative, au stabilit că bănuite de comiterea faptei sunt două femei, de 34 și 17 ani, ambele din Pârscov.

Polițiștii au demarat activități specifice pentru depistarea acestora, persoanele fiind date în atenția dispozitivului de ordine și siguranță publică.

Femeile au fost depistate de polițiști la numai câteva ore de la sesizarea faptei, în zona localității de domiciliu, fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieșit că, în seara de 6 ianuarie a.c., tânăra de 18 ani ar fi deschis ușa imobilului, întrucât stabilise cu o altă persoană să vină la locuința sa pentru a se întâlni.

În acel moment, cele două femei ar fi pătruns fără drept în locuință și ar fi încercat să o deposedeze, prin acte de violență, de bani și de telefonul mobil.

Întrucât nu ar fi reușit, ar fi părăsit locația.

În urma materialului probator administrat de poliţişti, femeile au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru tâlhărie calificată, iar polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!